Gustul pepenilor nealtoiți, testați în direct
Am ajuns în Rotunda, Olt, chiar în timpul recoltei, unde lubenițele erau încărcate pe câmp și trimise către marile lanțuri de supermarketuri. Fermierii din această zonă își doresc ca, începând de anul viitor, fiecare pepene care ajunge pe mesele românilor să aibă marcată clar proveniența lui.
Pepenii din Rotunda sunt renumiți pentru gustul lor autentic, dulce și răcoros. Fermierii locali spun că secretul constă în faptul că răsadurile nu sunt altoite cu dovleac, ceea ce păstrează aroma pură a pepenelui. Spre deosebire de alți pepeni care pot avea un gust de castravete din cauza altoirii, cei din Rotunda își păstrează savoarea naturală.



