background img
Cultivă, manâncă, iubește.

O AFACERE CU MIROS DE MĂRAR! UN TIMIȘOREAN PREZINTĂ PARFUMURILE ORGANICE CARE RĂVĂȘESC SIMȚURILE

scris de Andreea Stroe pe 5 februarie 2015

Organic Joy

Pe Raul Sava l-am cunoscut într-un moment al vieții lui când proiectele de viitor prindeau contur. Un SPA dacic la Herculane, unul dintre ele.! Dar despre planuri, ceva mai încolo. Până una-alta, Raul face la aceasta oră tot soiul de „minunății„: turtițe pentru baie, elixire, parfumuri, creme și chiar pastă de dinți. Toate din plante, presate la rece. De exemplu, parfumul pentru doamne poartă mirosul semințelor de mărar, morcov și fenicul. Și nu e vorba doar de miros. Raul spune că această combinație reglează sistemul hormonal. La binefacerile semințelor enumerate până acum, se adaugă cele aduse de cuișoare, piperul roșu și rozmarin.

Organic Joy

 

Există și instrucțiuni de folosire pentru parfumurile terapeutice pe care Raul le produce în atelierul său. Iată:” se pune o picatură pe mână, se fac câteva inspirări repetate, se masează tâmplele, fruntea și pieptul. Prima folosire este indicată să se facă dimineața, iar apoi oricând pe parcursul zilei când se simte nevoia. Iar în ceea ce privește uleiul elixir pe post de parfum se folosește atingând usor zonele dorite, având în vedere să se facă și o inspirație profundă la fiecare utilizare. Pe parcursul zilei substanțele active din ulei se degajează datorită caldurii corpului și prin inspirație devin active.„ 

Organic Joy

Turtițele din plante presate sunt și ele o invenție a lui Raul. Au fost create din pasiune pentru plante. Așa, totul se folosește din plante. Uleiul dar și planta ce rămâne în urma presării ei. Așa au apărut turtițele. De baie în ceai de plante nu ați auzit? Iată că se poate! Cum? 

Organic Joy

 

 

Raul spune că în fapt, băile cu flori şi plante de leac sunt o veche metodă tradiţională de revitalizare şi întinerire, oferind proprietăţile lor benefice întregului organism. Strămoşii noştri daci le foloseau ca ritualuri de înfrumuseţare şi întinerire. Cum se folosesc tutițele la baie? Raul dă rețeta: ”1. Se pune turtița în săculețul de baie. 2. Se lasă la infuzat într-un bol, în jumătate de litru de apă, timp de 20 min. 3. Înainte de folosirea turtiței se consumă 50 de ml din infuzia rezultată (pentru echilibrul interior /exterior). 4. Baia Organică: Se face baie sau duș folosind săculetul cu turtița de baie în loc de săpun. Se spală trupul și părul, se masează storcând din când în când turtița pe piele pentru a elibera emulsia aromată natural, hrănitoare conținută de flori, plante și semințe.

Organic Joy

 ”AM VISAT CUM SĂ FAC UTILAJUL, PRESA”

Pare bizar, chiar ciudat, dar Raul spune că presa pentru uleiul de plante a visat-o, pur și simplu. Apoi, visul l-a pus în practică. Iar imboldul de a porni pe drumul ăsta a fost în momentul în care a avut o problemă de sănătate. Nu reușea să dea de cap unui abces la o măsea, până ce a fost îndrumat de un prieten să urmeze un tratament cu salvie. Salvia salvatoare! Un pleonasm, știu! Așa a primit confirmarea că exact ceea ce face acum chiar trebuia să facă! Așa că singur a construit presa, așa cum o văzuse în vis. Apoi, a pornit pe urmele plantelor.

Collageraul4

În sezon, Raul și Denisa împreună cu prietenii merg la cules de plante pe dealuri în zone bine stabilite. Le usucă la umbră si apoi obțin din ele esențe.  Ba chiar au mers până în Grecia special pentru a culege portocale și măsline. ”Ne place să facem treaba așa cum trebuie!” 

Organic Joy

 SPA DACIC LA HERCULANE! RAUL MUTĂ ATELIERUL ÎN STAȚIUNEA LUI HERCULE

 Ba chiar mai mult, Raul vrea să facă la Herculane un centru de cercetare a plantelor, să dezvolte o vatra de sat dacic. Sau pe limbajul modern, o școală de meserii. Idealul este o asociație de cercetare biologică a plantelor care va fi menită să sprijine tinerii inventatori și pe cei pasionați de domeniu, spune Raul. Apoi, el și Denisa vor pune pe picioare și SPA-ul dacic la Herculane!

 

Tag-uri Articol:
Categorii Articol:
AGRILife

Comenteaza prin Facebook

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen + 7 =

Meniu