background img
Cultivă, manâncă, iubește.

IULIA GORNEANU: DE CE MARȚEA E ZI REA!? INCREDIBIL CE SPUNE CALENDARUL AUTENTIC ROMÂNESC

scris de Andreea Stroe pe 19 ianuarie 2015

Iulia Gorneanu este un om special. Este un om de artă și litere. A lucrat în Diplomația și împreună cu Grigore Leșe formează un cuplu aparte. Iulia m-a cucerit cu știința sa despre autenticul românesc. Am aflat de la ea ce înseamnă încă de la „zidirea„ poporului ăstuia fiecare zi a săptămânii. Și pentru că azi este marți, cică trei ceasuri rele, să înceapă Iulia cu marți! Atenție, nu e horoscop, sunt credințele strămoșilor mei, ai tăi, aaaa și ai tăi, da, da! Da, ai tăi, tu care te uiți la blogul ăsta! Iulia, ai legătura!

MARȚI

Marți e bărbat. Dar e zi pocită, zi rea, zi în care nu-i bine să începi nimic și nici să pleci la drum. „Marța nu-i de spor/ nici de-ajutor”. Astăzi până și postul e tributar magiei, „se ține pentru dușmani”. Țăranii spun că e ziua Sfântului Ilie, cu toate că în calendarul popular multe zile stau sub semnul lui Marțolea, divinitate malefică, demoniacă, ce pune ziua sub semnul interdicțiilor de tot felul. „Demult n-o fost slobod să lucre marți seara, nici să facă pită în cuptiori, nici vasăle să le spele, nici să coase, nici să se lăie pă cap” (Pamfil Bilțiu,1999). „Marți se lucrează la gura cămășii numai pentru cei morți ”(Artur Gorovei, 1915). „Marți s-a urzit lumea, marți nu-i bine de urzit” (Elena Niculiță-Voronca, 1903). De-a lungul anului, mai avem de-a face cu Marțea Seacă, Marțea Dracului, Marțea Încuiată, Marțea Vaselor, a Ciorilor, a Furnicilor, a Trăsnetului, precum și cu înspăimântătoarea Marțea Sântoaderului. Dar despre toate acestea, la vremea lor… Până atunci, aviz călătorilor: „când treci marți seara peste ape, fă-ți cruce și suflă peste apă, ca să nu fii bolnav, căci atunci se scaldă Nemilostivele”.(Artur Gorovei – Credinți și superstiții ale poporului român, 1915).

MIERCURI
Miercuri e femeie, zi bună, solară. În mito-filozofia populară ziua de miercuri este specială prin rostul ce-l impune țăranului: se postește pentru Maica Domnului, este benefică începerii aratului, se pun cloștile (dacă vrei să ai parte de puicuțe, trebuie să pui cloștile în zilele-femeie). Din chestionarele Elenei Niculiță-Voronca (sfârșit de sec. XIX) aflăm că într-o zi de miercuri s-a născut Soarele. Despre Sfânta Miercuri se povestește că ar fi văduvă, așa că nu e bine să mergi niciodată în pețit de ziua ei. Tot din acest motiv sunt interzise petrecerile și nunțile. În schimb, este ziua cea mai bună pentru descântece și prepararea leacurilor băbești. Aflându-se sub semnul zeului Mercur, miercuri este ziua negoțului, a călătoriilor, a cunoașterii. De aceea, în poveștile populare ale românilor, Sfânta Miercuri apare ca o bătrână milostivă care păzește drumul, arată cărarea drumeților rătăciți și oblojește animalele sălbatice.

JOI
Joi e bărbat”, zi norocoasă, benefică dragostei, logodnelor și căsătoriei, aflată sub protecția Sfântului Neculai. Cu toate acestea, Joimărița, o străveche divinitate demoniacă, patronează și ea câteva zile de joi de peste an. Calendarul popular mai consemnează Joile Oprite, Joia Nemaipomenită, Joia Furnicilor, Joia Verde, Joia Albă, Joia Iepelor, majoritatea fiind zile patronate de zeități-femei. Așadar, avem de-a face, totuși, cu o zi-hibrid, ușor incertă și contradictorie: „Joia e jumătate bărbat și jumătate femeie” (Elena Niculiță-Voronca, 1903). Cert e că în majoritatea chestionarelor publicate la începutul veacului trecut țăranii au răspuns că Joi „e o zi bună, în care poți să începi un lucru” iar „cine se naște joi e cu noroc și bun negoțitor de cai”. Cât despre dragoste…„Joi să speli icoana Maicii Domnului cu busuioc, să te speli cu apa aceea și s-o dai pe flori (…) că toți te iubesc, aceea zi îi a dragostei”.

VINERI

Vineri e femeie. Este o zi curată și binefăcătoare, marcată de numeroase superstiții și interdicții de lucru. Considerată „jumătate de Duminică” sau soră a ei, se află sub protecția Sfintei Vineri și a Crucii. Imaginarul popular o descrie pe Sfânta Vineri drept o bătrână blajină și milostivă care locuiește înspre miazănoapte, un fel de Mumă a Pământului. Îmbrăcată în alb, cu un toiag în mână, apare în basme și povești de multe ori plină de răni pentru că unele femei necredincioase lucrează de ziua ei. Respectată prin post și nelucrare, invocată în rugăciuni și descântece, Sfânta Vineri este considerată o divinitate ocrotitoare și bună atâta timp cât îi respecți interdicțiile impuse. Altfel, devine răzbunătoare și cumplită: „vinerea, cine coase își coase gura, cine toarce își toarce mațele, cine sparge ou face culcuș moroilor în casa lui, cine-și taie unghiile își pune spini pe calea pe care o trece desculță, cine se spală pe mâini nu are parte de colivă, cine ațâță focul își ațâță flacăra de sub cazanul în care are să fiarbă în iad…” (Th. D. Speranția – „Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgânești”, 1907).

Aceeași imagine terifiantă a Sfintei Vineri, consemnată de Th. D. Speranția, în cercetările făcute în Muntenia, o întâlnim și în povestea unei bătrâne din Maramureș, culeasă de etnologul Pamfil Bilțiu: „La noi nu se lucrează în nicio vinere din săptămână. Nu se toarce. Nu se face în cuptor pâine. Nu se moaie rufe. Da’ odată nu am știut și m-am dat și am făcut foc în cuptor și am muiat haine, ce nu era slobod. Noaptea am visat că a venit la mine un om tare hâd și tot a vrut să-mi bage niște fuse-n ochi. Avea atâtea fuse câte degete avea la o mână. Era o matahală mare și neagră tătă huc, ca dracu’. Eu, de spaimă, i-am spus la o femeie bătrână, care mi-a spus: – No, aista-i semn. Ți s-a arătat ca să nu mai lucri altu’ vinerea..”.Totuși, aura bună se pare că i-a rămas intactă, Sf. Vineri rămâne protectoarea femeilor căsătorite (pe care le ajută la naștere), a fetelor (pe care le ajută să se mărite), a copiilor și a animalelor sălbatice.

lese14rasinariperechebatrani

 

SÂMBĂTĂ
Sâmbătă e tot femeie. Timpul este îmbătrânit și nu-i bine să începi nimic, nici lucru, nici drum. E ziua în care se aduc ofrande moșilor și strămoșilor de neam. Cerul se deschide iar morții se uită să vadă dacă au primit ceva de pe „astă lume”. Astăzi, când te trezești, trebuie să-ți faci cruce, „căci dracii toată săptămâna rod lanțurile diavolului ăl mare” iar sâmbăta doar într-o cruce se mai țin. Când oamenii își fac semnul crucii, se spune că lanțurile se leagă la loc. Descântătoarele zic că e „zi bună pentru farmece”.

DUMINICĂ
„Zilele sunt, așa, ca niște făpturi”, spuneau țăranii și povesteau că la începutul lumii umblau pe pământ, împărțindu-se în zile bune și zile rele, zile îmbelșugate și zile sterpe, zile femeie și zile bărbat. Dincolo de personificarea mitică a zilelor, săptămâna este o repetare a misterului creației pe care oamenii ar trebui să o imite. „Dumnezeu a făcut lumea în șase zile iar într-a șaptea s-o hodinit”. Duminica, cea mai mare, mai luminoasă și mai frumoasă dintre toate, este Zi-femeie. Povestea spune că poartă un veșmânt alb strălucitor, că locuiește într-un palat cu totul și cu totul de aur și că e verișoara Soarelui. În calendarul popular al românilor, departe de a fi doar simple noțiuni abstracte de măsurare a timpului, zilele săptămânii sunt mai degrabă organice, vii, născute din povești și făuritoare de povești…

LUNI

Se povestește că Luni e bărbat și e bun pentru începutul tuturor lucrurilor, ține cheia de la cea dintâi poartă a cerului iar când treci pragul spre lumea de dincolo, îți arată drumul pe care trebuie să mergi. Cine se naște lunea, zi benefică oricărui început, va avea viață lungă, noroc și va fi bine călăuzit de soartă. 

Tag-uri Articol:
Categorii Articol:
AGRIStyle

Comenteaza prin Facebook

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − 5 =

Meniu